Cetățeni ai unor localități din Neamț, arondați la alte servicii de evidență a persoanelor

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean, cea din data de 1 octombrie, este un proiect care prevede modificarea arondării unor localități la un alt serviciu comunitar de evidență a persoanelor. Cereri în acest sens au fost adresate de serviciul județean de profil, dar și de consiliile locale din 3 comune.

„Se aprobă modificarea arondării localităților din Neamț la Serviciile Publice Comunitare Locale de evidență a Persoanelor, prin desprinderea comunelor Oniceni, Valea Ursului și Bozieni de la Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Roman și arondarea la Serviciul Local Oniceni”, se arată în proiect.

Prezenta hotărâre devine obligatorie la data de 01.10.2026.  Decizia fost motivată de distanțele dintre Oniceni, Valea Ursului, Bozieni și municipiul Roman, de circa 34 de kilometri, iar operaționalizarea serviciului de la Oniceni reprezintă un beneficiu pentru locuitori, aspect dorit de cetățeni, cât și de autăritățile locale.

Dan Sofronia

FOTO buletin.jpg

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora