Cei doi bărbați suspectați că ar fi înființat la Dragomirești o cultură ilicită de canabis au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT Neamț. Ambii au fost reținuți și arestați preventiv la începutul lunii iulie când procurorii au anunțat că au ridicat 2,4 tone de canabis verde (amănunte aici și aici). Cultura este cea mai mare care a fost descoperită vreodată în Neamț și este, probabil, cea mai mare la nivel național.

Au fost deferit justiției Radu Marian Marius și Chiperi Codrin Constantin, ambii fiind acuzați de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Cauza a ajuns recent pe rolul Tribunalului Neamț și intră în procedură de cameră preliminară. Magistrații vor verifica legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor. La finalul acestei etape, procesul intră în linie dreaptă cu administrări de probe și audieri de martori.
Reamintim că descinderile au avut loc pe 2 iulie când, dintr-un solar de mari dimensiuni au fost ridicate circa 2.700 de plante de canabis care cântăreau 2,4 tone masă verde. Cultura era organizată pe rânduri bine delimitate și beneficia de irigare dintr-un bazin de circa 10.000 de litri. Plantele aveau temperatură și umiditate controlată și erau în diverse stadii de creștere. În aceeași curte era un laborator pentru prelucrarea, uscarea, porționarea și ambalarea canabisului. Procurorii DIICOT au găsit diverse dispozitive și obiecte folosite în obținerea hașișului. La percheziție au mai fost ridicate 88 de kilograme de masă vegetală uscată, formată din muguri, frunze și tulpini de canabis, 400 de grame de muguri de canabis, 50 de grame de rezină de canabis, 50 de grame de canabis congelat, cântare de mare precizie și alte mijloace de probă.
FOTO diicot.ro; portal.just.ro




