Meteorologii Administrației Naționale anunță o zi de marți (1 septembrie 2026), cu ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină de mici dimensiuni. Informarea meteo este valabilă, cu aproximație, până la ora 23:00.
În Piatra-Neamț, aplicația meteo-radar anunță ploaie începând cu ora 10:00, până în jurul orei 12:00, pot fi averse trecătoare. La Bacău, ploaia este anunțată în jurul orei 11:00, la Iași, cel mai probabil vor fi averse torențiale, în intervalul orar 14:00 – 15:00. La Botoșani, șansele cele mai mari de ploaie (50%) sunt între orele 13:00 și 14:00. În municipiul Suceava aversele ar putea fi în mai multe intervale orare, 12:00 – 13:00 și 16:00 – 17:00, în timp ce la Vaslui, meteo radar apreciază că între orele 14:00 și 15:00, dar și în jurul orei 18:00, ar putea ploua. 
“Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, în noaptea de luni spre marți (31 august-1 septembrie) în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Olteniei, iar pe parcursul zilei de marți (1 septembrie) în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova și în nordul Munteniei. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale moderate cantitativ, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 40…50 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și izolat de peste 20…25 l/mp”, precizează ANM.
Angela Croitoru
Foto: ANM



