28 de grădinițe și școli din patru județe ale Moldovei, Bacău, Botoșani, Iași și Vaslui, încep noul an școlar tot cu vechile WC-uri în fundul curții. Și asta, după ce timp de doi ani, au avut la dispoziție bani alocați de la bugetul statului, special pentru acest scop.
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat o listă cu 97 de unități de învățământ din întreaga țară, grădinițe, școli primare și gimnaziale care nu au reușit să cheltuiască, în ultimii doi ani școlari (2024-2025 și 2025-2026), banii primiți de la bugetul de stat pentru modernizarea grupurilor sanitare și utilitățile necesare acestora.
Tot Vasluiul-i fruntea și la lipsa toaletelor!
Județul Vaslui stă cel mai prost la acest capitol, în 13 unități de învățământ preuniversitar copiii nu vor toalete normale, adaptate vârstei lor, și vor folosi vechile WC-uri improprii. Asta, în condițiile în care acestor școli din județul Vaslui i-a fost alocată suma de 910.000 lei, în ultimii doi ani, iar în decembrie anul trecut situația era neschimbată.
În aceeași situație se află 7 școli din Iași, patru de nivel primar și trei gimnazii din diferite comune ale județului. Suma totală alocată pentru grupuri sanitare la Iași este de 591.000 de lei.
O sumă apropiată de cea alocată Iașiului, primește și județul Bacău – 549.000 de lei, din care 55.000 de lei sunt pentru Grădinița cu program normal nr. 25 din municipiul Bacău (arondată Școlii Gimnaziale “Nicu Enea”), diferența fiind alocată pentru o școală primară și alte trei gimnazii de la țară.
În județul Botoșani, o școală primară și două gimnazii din comunele Blândești și Corni, împart suma de 390.000 de lei, bani cu care, de doi ani, nu reușesc să construiască grupuri sanitare pentru elevi și profesori.
Publicăm integral “Lista rușinii”, cele 97 de unități de învățământ care nu s-au preocupat de condițiile de igienă oferite copiilor.
Angela Croitoru



