Cea de a XI-a ediție a Târgului Gaudeamus Carte Școlară, eveniment inițiat și organizat de Radio România, se va desfășura în perioada 19-29 septembrie în incinta unui pavilion expozițional mobil amplasat în Piața Universității. “Organizat anual în preajma începutului de an școlar, într-un interval în care cererea de servicii și produse educaționale este foarte ridicată, Târgul Gaudeamus Carte Școlară are ca principal obiectiv crearea, pentru toți cei interesați – părinți, elevi și cadre didactice – a unui cadru adecvat pentru studierea și achiziția manualelor și a auxiliarelor școlare”, se arată într-un comunicat de presă al Radio România. În cadrul târgului, vor fi oferite pachete speciale, oferte promoționale și discounturi semnificative acordate direct de către edituri, materiale didactice pentru toate nivelurile și disciplinele, utile deopotrivă studiului individual și activității în clasă, numeroase titluri din bibliografia școlară, din literatura română și universală, cele mai recente apariții editoriale în vogă printre tinerii cititori, în măsură să le trezească interesul și celor mai puțin pasionați de lectură. Programul de vizitare al târgului este zilnic între orele 10 și 20, intrarea fiind liberă. (Agerpres)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



