Două accidente cu persoane rănite în Neamț

Două accidente soldate cu răniți au avut loc pe 7 iulie în județul Neamț. Primul dintre evenimente a fost anunțat în jurul orei 13:15 de către cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, reclamându-se că la unitatea sanitară s-a prezentat o persoană, victimă a unui accident rutier. „Din verificările efectuate au rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, de 45 de ani, din Dochia, se deplasa pe bicicleta, în localitatea Dochia, s-ar fi dezechilibrat și a intrat în coliziune laterală cu o autoutilitară, care circula regulamentar pe partea carosabilă”, conform IPJ neamț.

În urma impactului conducătorul autoutilitarei, un bărbat de 47 de ani, din Piatra-Neamț, s-a interesat de starea persoanei căzute și s-a prezentat la sediul Poliției orașului Roznov, pentru a declara cele întâmplate. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. În schimb în cazul biciclistului rezultatul a fost pozitiv, de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt accident a avut loc în aceeași zi în jurul orei 15:38. În timp ce un bărbat, de 57 de ani, conducea un autoturism pe DJ208G, în afara localității Ștefan cel Mare, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, întrând în coliziune cu un podeț de beton, răsturnându-se pe carosabil. Din impact a fost avariată mașina, iar o femeie de 54 de ani, pasager în mașină, a fost rănită, fiind transportată la spital. Ambele accidente sunt cercetate de polițiștii rutieri.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Cod galben de vânt și precipitații în Moldova

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis noi atenționări...

Suceava. Profesor judecat pentru trafic de influență și fals

Un profesor de Limba și literatura română din cadrul...