Iași Coliziune periculoasă între un TIR și un autoturism la Mircești – doi răniți au ajuns la spital!

Impactul puternic dintre un autoturism și un TIR, pe o șosea din localitatea Mircești, județul Iași, a proiectat mașina în lateralul drumului. Cei doi ocupanți ai autoturismului, aflați pe scaunele din față, au primit îngrijiri la fața locului și, după o evaluare medicală de urgență, s-a decis transportarea acestora la spital. Șoferul TIR-ului a fost și el evaluat medical, dar a refuzat transportul la o unitate medicală de specialitate.

Iași Coliziune periculoasă între un TIR și un autoturism la Mircești – doi răniți au ajuns la spital! Iași Coliziune periculoasă între un TIR și un autoturism la Mircești – doi răniți au ajuns la spital!“Pentru gestionarea situației de urgență au fost alertate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Pașcani. La locul evenimentului au acționat o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare și pentru acordarea primului ajutor, o ambulanță SMURD și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Iași. Din primele informații, accidentul rutier s-a produs între un autotren și un autoturism. În urma impactului au rezultat trei victime, care au fost evaluate medical la fața locului de către echipajele de intervenție. Două dintre victime au fost transportate la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani pentru investigații, examen de specialitate și tratament medical de specialitate. Cea de-a treia persoană implicată a refuzat transportul la spital”, a transmis căpitan George Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iași.

Iași Coliziune periculoasă între un TIR și un autoturism la Mircești – doi răniți au ajuns la spital! Iași Coliziune periculoasă între un TIR și un autoturism la Mircești – doi răniți au ajuns la spital!Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru efectuarea cercetărilor și stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Angela Croitoru

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...

Căutările bărbatului dispărut în Lacul Izvorul Muntelui continuă. Victima nu a fost găsită

Operațiunile de căutare a bărbatului dispărut în Lacul Izvorul...

FOTO. Suspect de trafic internațional de droguri arestat la Bacău

Un bărbat de 38 de ani a fost reținut...

Patru persoane au fost reținute după furtul unor baloți de fân

Patru persoane au fost reținute de polițiștii nemțeni, fiind...

VIDEO-FOTO. Accident la Săvinești

Un accident a avut loc în această după amiază,...