Motociclist rănit într-un accident produs în Piatra Neamț

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a juns la spital după un accident produs miercuri seară, 20 mai, în municipiul Piatra Neamț.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, evenimentul a avut loc în jurul orei 21:45, pe bulevardul 9 Mai. Din primele cercetări reiese că un bărbat de 43 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a intra pe strada Cuiejdi, fără să acorde prioritate unui motociclu condus de tânărul de 21 de ani.

În urma impactului, motociclistul a fost rănit și a necesitat transportul la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Polițiștii au precizat că ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative.

Oamenii legii continuă cercetările în acest caz, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Foto ilustrativă

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Neamț. 11 persoane și-au pierdut viața în accidente în primele 4 luni din anul 2026

36 de accidente rutiere grave s-au întâmplat în primele...

Jandarmii nemțeni, mobilizați pentru activitățile de Ziua Eroilor și Sfinții Împărați Constantin și Elena

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Eroilor, marcată concomitent cu sărbătorile...

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Împărați Constantin și Elena

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Împărați Constantin și Elena