Neamț. Bărbat reținut după ce a fost prins beat, fără permis și la volanul unei autoutilitare furate

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din localitatea Gherăești, a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat conducând o autoutilitară furată, deși nu avea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 18 mai, în jurul orei 06:50, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au oprit pentru control autoutilitara care circula pe DN2-E85, în localitatea Gherăești.

În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentrație de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Verificările efectuate ulterior de oamenii legii au scos la iveală faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, autoutilitara pe care o conducea fusese furată din localitatea Botești. Polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț.
Cercetările continuă într-un dosar penal ce vizează infracțiunile de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și furt în scop de folosință.

Denisa POPA
Foto: IPJ Neamț

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora