Cinci persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs în această seară în comuna Helegiu, județul Bacău, după ce un autoturism s-a răsturnat.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Bacău, la locul intervenției au fost mobilizate mai multe echipaje de salvare, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD EPA și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Ulterior, a fost solicitat și ATPVM din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești pentru sprijin suplimentar.
„În urma evenimentului au rezultat cinci victime, respectiv, doi minori de sex masculin cu vârste de aproximativ 14 și 16 ani, două femei in vârstă de aproximativ 18 și 20 de ani și un bărbat în vârstă de aproximativ 22 de ani, toate conștiente, cu diverse traumatisme”, au declarat reprezentanții ISU Bacău.
Paramedicii și echipajele medicale le-au acordat primul ajutor la fața locului, după care victimele au fost transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Pe lângă intervenția medicală, pompierii au asigurat și măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu la locul accidentului.
Foto: ISU Bacău



