Un bărbat de 58 de ani, din Piatra Neamț, a primit o amendă de infarct după ce a fost depistat în trafic cu un transport ilegal de țigări. S-a întâmplat pe 13 mai, când pietreanul transporta 400 de pachete de țigări care nu aveau timbru fiscal. În afară de sancțiunea pecuniară, bărbatul a pierdut prin confiscare marfa ilicită.

„La data de 13 mai a.c., ora 11:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au depistat în flagrant delict, în localitatea Tupilați, un bărbat de 58 de ani, din Piatra-Neamț, în timp ce transporta în portbagajul autoturismului, 8.080 de țigarete, care nu aveau aplicate timbru fiscal. A fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 100.000 lei, fiind dispusă măsura confiscării țigaretelor”, conform Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
FOTO IPJ Neamț



