Doi nemțeni au rămas fără mașini de 35.000 euro, respectiv 20.000 de euro, după ce vehiculele au fost ridicate de polițiști. Măsurile au fost dispuse pe 12 mai, după ce s-a constatat că fuseră furate din străinătate, iar cei la care au fost găsite bunurile sunt cercetați pentru tăinuire. „La data de 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale Neamț au acționat pe linia prevenirii și combaterii traficului și furtului de autovehicule. Astfel, în localitatea Săvinești, a fost identificat un autovehicul, înmatriculat în Germania, care figurează în bazele operative de date ca fiind sustras din Franța la data de 23 aprilie 2026. Valoarea autovehiculului se ridică la peste 35.000 de euro”, anunță IPJ Neamț.

În aceeași zi, la imobilul unei femei de 65 de ani, din Rediu, a fost identificat un autovehiculul, înmatriculat în Germania, care figurează ca fiind sustras din Belgia la data de 29 aprilie 2025. Bunul indisponibilizat de oamenii legii valorează peste 20.000 de euro. „Autovehiculele în cauză au fost ridicate, în baza ordonanței emise de către organele de cercetare penală, fiind examinat din punct de vedere criminalistic și depuse în camera de corpuri delicte. Continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire”, mai arată sursa citată.
FOTO IPJ Neamț



