Avertizare cod galben de vreme severă. Meteorologii anunță vijelii, averse torențiale, grindină și posibile ninsori la munte

Foarte aproape de jumătatea lui Florar condițiile meteo se schimbă dramatic și cam toată țara, inclusiv Regiunea Nord-Est, este sub atenționare cod galben. Specialiștii prognozează intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse torențiale, descărcări electrice, pe 12 mai, în intervalul orar 10:00 – 22:00.

În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei și în zona de munte, vremea va fi instabilă. Vor fi intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (rafale de 50…60 km/h și izolat de 70…90 km/h), grindină și averse torențiale însoțite de descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și izolat de 30…40 l/mp”, conform Administrației Naționale de Meteorologie.

Tot de pe 12 mai, de la 10:00 și până pe 14 mai, la aceeași oră în tot teritoriul este în vigoare o informare meteorologică care anunță răcire accentuată, lapoviță și ninsoare pe crestele montane. Meteorologii atrag atenția asupra faptului că temperaturile vor scădea accentuat în vestul și în nord-vestul țării, apoi și în restul teritoriului, astfel încât vremea va deveni mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă. La munte, în zona de creastă, vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare.

FOTO meteoromania.ro

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Alertă de urs la Piatra Neamț. Autoritățile au emis mesaj RO-ALERT

Un urs a fost semnalat în urmă cu câteva...

12 mai – Ziua Internațională a Asistentului Medical

În fiecare an, la data de 12 mai, se...

Sute de amenzi aplicate de polițiști transportatorilor de marfă și persoane

În perioada 4-10 mai, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului...