Un accident în care au fost implicate 2 autoturisme a avut loc în această dimineață, 6 mai, pe E85, în zona localității Dănila, județul Suceava. 3 persoane au fost transportate la spital, informează ISU Suceava.
„Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două ambulanțe SAJ”, precizează comunicatul ISU.



