Minivacanța de 1 mai nu aduce vreme bună, iar meteorologii au emis o atenționare și anunță temperaturi sub media perioadei, brumă, ploi, lapoviță și ninsoare, precum și intensificări ale vântului. Avertizarea este valabilă toată țara, intră în vigoare pe 29 aprilie, la ora 09:00, și expiră pe 2 mai, la ora 10:00.
„Începând de miercuri (29 aprilie) valorile termice vor fi în scădere în toată țara, iar joi și vineri vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă (abateri de 8…12 grade față de mediile multianuale). Pe parcursul nopților local în jumătatea de nord a țării și izolat în rest se va produce brumă. În intervalul menționat, vor fi perioade în care va ploua mai ales în sudul și estul țării și prin acumulare vor fi cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat de peste 20 l/mp”, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
Sursa citată mai arată că, la munte, dar trecător și în dealurile subcarpatice ale Moldovei și în estul și sud-estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte – ploaie, lapoviță, măzăriche și ninsoare. La altitudini în general de peste 1400 m, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă (5…8 cm). Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40…45 km/h, iar în zona montană înaltă vor fi rafale de peste 60…70 km/h.



