Actualizare.
Prin apel la 112, în jurul orei 16:00, ISU Neamț a fost anunțat că o persoană a căzut într-o prăpastie, în zona Belvedere, la podul suspendat din Cheile Bicăjelului, comuna Bicaz Chei. „La sosirea salvatorilor, bărbatul a fost localizat într-o prăpastie, la o diferență de nivel de aproximativ 25 m față de traseul turistic. Cu ajutorul echipamentelor specifice, forțele de intervenție au acționat pentru scoaterea victimei din mediul ostil. Bărbatul în vârstă de 40 de ani, cu multiple traumatisme la nivelul întregului corp, conștient, a fost predat echipajului SMURD TIM care l-a transportat la UPU a Spitalului Județean Piatra-Neamț”, anunță ISU Neamț.
Salvamontorii montani nemțeni intervin în Cheile Bicazului unde o persoană are nevoie de ajutor specializat după ce ar fi căzut într-o zonă stâncoasă greu accesibilă. „Acțiune în derulare. Salvamont Neamț intervine în Cheile Bicazului în vederea acordării primului ajutor și evacuării unei victime căzută într-o zonă stâncoasă, greu accesibilă”, anunță Salvamont România.
Vom reveni cu amănunte
Foto cu caracter informativ Salvamont România



