VIDEO. Accident cu victime la Bicaz – 2 femei au fost spulberate pe trecerea pentru pietoni

Un accident de circulație soldat cu doi răniți a avut loc pe 23 aprilie, în jurul orei 11:34, în fața Spitalului Bicaz.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce o tânără, în vârstă de 28 de ani, din Bicaz, conducea un autoturism pe strada Barajului, ar fi acroșat două femei, cu vârste de 69, respectiv 70 de ani, ambele din Bicaz, care se aflau angajate în traversarea străzii, pe marcaj pietonal”, anunță IPJ Neamț.

Ambii pietoni au fost răniți, iar testarea a stabilit că șoferița nu era sub influența alcoolului. Cercetările în acest caz continuă.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Neamț. 4 persoane rănite în accidente la Roznov și Târgu-Neamț

La începutul săptămânii au avut loc 2 accidente rutiere...

Piața Mărăței din Piatra Neamț a intrat în reconstrucție

Luni, 17 august, au început lucrările de reconstruire a...

Suceava. Incendiu la Paraclisul Mănăstirii Sfântul Ilie

Un incendiu a afectat Paraclisul Mănăstirii Sfântul Ilie din...

Suceava. Accident la Vadu Moldovei – un copil de 5 ani și-a pierdut viața

Un accident de circulație soldat cu decesul unui minor...

123 de noi voluntari „Salvatori din pasiune” s-au alăturat pompierilor nemțeni

Programul „Salvator din pasiune” continuă să atragă în echipa...