Botoșani. Vitezomani amendați în cadrul acțiunii ROADPOL – SPEED: 433 de amenzi, recordul de viteză înregistrat -151 km/h în localitate!

Polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul IPJ Botoșani, au surprins un tânăr, de 33 de ani, care circula cu nu mai puțin de 151 km/h, pe un drum județean din comuna Coțușca.

„Un tânăr, de 33 de ani, din comuna Coțușca, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282 în localitatea Coțușca, cu viteza de 151 km/h.

Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4,050 de lei, de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de circulație”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

36 de permise reținute

În perioada 13-19 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani împreună cu alte subunități de profil, au desfășurat o acțiune de tip ROADPOL – SPEED, pentru prevenirea și combaterea excesului de viteză în trafic.

„În acest context, la data de 15 aprilie 2026, în cadrul operațiunii “Speed Marathon”, polițiștii rutieri botoșăneni au desfășurat o acțiune pentru combaterea încălcării normelor legale privind viteza de deplasare. Activitățile au vizat principalele artere rutiere din județ și au avut ca obiectiv creșterea siguranței rutiere, prin responsabilizarea conducătorilor auto și reducerea riscului de accidente grave produse pe fondul vitezei.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse, polițiștii au aplicat 433 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitelor legale de viteză.

Totodată, pentru viteză excesivă, au fost reținute 36 permise de conducere, 34 dintre acestea pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h și 2 pentru depășirea vitezei legale cu peste 70 km/h”, precizează sursa citată.

Angela Croitoru

Foto: IPJ Botoșani

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...