Vreme de iarnă în Săptămâna Mare. Meteorologii anunță precipitații mixte și ninsori în zona înaltă

Ne-am bucurat de vreme excelentă de Florii dar registrul meteo se schimbă dramatic în Săptămâna Mare. Meteorologii au emis o informare valabilă în toată țara în perioada 6 aprilie, ora 10:00 – 9 aprilie, aceeași oră, când vor fi intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte, iar la munte va fi ninsoare, strat de zăpadă și viscol.

Temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze, în general de 45…60 km/h, iar la munte vor fi rafale de peste 80…90 km/h. Începând din noaptea de marți spre miercuri (7/8 aprilie) vor fi precipitații mixte în centrul, estul și sud-estul țării, iar la munte vor predomina ninsorile și mai ales la altitudini mari în Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local 10…15 cm) și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului, local se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp”, conform Administrației Naționale de Meteorologie.

Sursa citată mai arată că din 7 aprilie vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că până la începutul săptămânii viitoare se va menține rece pentru această perioadă. Izolat vor fi condiții de brumă. Jumătatea de nord a țării este sub cod galben de vânt pe 6 aprilie, iar ziua următoare vijelii vor fi în aproape tot teritoriul.  Se vor atinge viteze de 50…70 km/h, iar la munte rafalele vor fi de 70…90 km/h. La altitudini de peste 1700 m se pot înregistra  100…120 km/h.

FOTO meteoromania.ro

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Vara debutează cu o minivacanță – trei zile libere de Rusalii și Ziua Copilului

Începutul verii calendaristice înseamnă o nouă minivacanță pentru oamenii...

Foto. Accident cu răniți la Târgu-Neamț

Actualizare: „În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit...

RO-ALERT – urs la Bicaz Chei. Este a doua avertizare în mai puțin de 24 de ore

Actualizare „Astăzi, jandarmii montani nemțeni au intervenit în localitatea Bicaz-Chei,...