Am participat astăzi la întâlnirea regională a Partidului Social Democrat de la Bacău, alături de organizațiile din Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău. A fost o discuție deschisă și directă cu domnul președinte Sorin Grindeanu și domnul secretar general Claudiu Manda, în care fiecare organizație a spus cum vede situația și ce consideră că trebuie făcut mai departe.
Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt clare. Toți înțelegem problemele prin care trecem. Suntem un partid pro-european și rămânem pe această direcție, dar nu în modul în care funcționează acum această coaliție.
La început, am crezut că această coaliție va funcționa. Eu, personal, am pornit de la ideea că un prim-ministru care a fost și primar, și președinte de consiliu județean înțelege problemele reale ale aleșilor locali, ale celor de la firul ierbii. Aceasta era așteptarea noastră, a tuturor, dar iată că ne-am înșelat.
După discuțiile pe care le-am avut cu primarii și cu președinții de organizații din Neamț, poziția noastră este una clară: putem continua la guvernare, pentru că am câștigat alegerile și avem această responsabilitate, dar nu în actuala formulă și nu cu această conducere, nu cu domnul Ilie Bolojan ca prim-ministru. Am transmis acest lucru în cadrul întâlnirii de la Bacău.
În același timp, am încredere că președintele partidului și noul secretar general vor face tot posibilul să negocieze astfel încât Partidul Social Democrat să rămână la guvernare, dar cu condiția să putem duce mai departe ceea ce le-am promis oamenilor.
Ne dorim să creștem și să câștigăm în 2028 cât mai multe primării și consilii județene, dar acest lucru se poate face doar dacă livrăm rezultate și dacă modul de guvernare se schimbă.
Un lucru important, subliniat de domnul Sorin Grindeanu în această întâlnire, este că infrastructura din regiunea Nord-Est rămâne o prioritate. Investițiile în drumuri sunt esențiale pentru dezvoltarea Moldovei și trebuie accelerate. Faptul că Ministerul Transporturilor este condus de un nemțean, domnul Ciprian Șerban, arată că există această preocupare și că vom duce mai departe proiectele de care regiunea noastră are nevoie.
Acesta este punctul nostru de vedere: rămânem responsabili, rămânem implicați, dar lucrurile trebuie schimbate astfel încât să răspundem cu adevărat așteptărilor oamenilor. Aceasta este prioritatea noastră!
Daniel Vasilică Harpa, președintele PSD Neamț


