Autoturism prăbușit de la înălțime la Petru Vodă. Șoferul și-a pierdut viața!

Actualizare: Bărbatul de 56 de ani, decedat în cursul dimineții, în autoturismul răsturnat într-o râpă din satul Petru Vodă, comuna Poiana Teiului, era Cristi Panait, inginer silvic și patronul Pensiunii Geona din localitate.

Știre inițială: Sâmbătă dimineață (28 martie 2026), în jurul orei 09:00, „prin apel la 112 a fost sesizat faptul că o mașină este căzută într-un pârâu din comuna Poiana Teiului (într-o râpă de cu o adâncime de aproximativ 7 m din satul Petru Vodă).

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului, Salvamont, SAJ și IPJ.

Ajunse la locul indicat,  forțele de intervenție au constatat că în interiorul autoturismului se afla un bărbat ce nu prezenta semne vitale. Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, a fost scos din autoturism și cu ajutorul tărgii UT 2000 a fost adus la drumul principal și predat reprezentanților Serviciului de Medicină Legală”, a transmis căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...