Mașină răsturnată pe o stradă din Târgu‑Neamț. În autoturism se aflau un adult și doi copii

Un accident s‑a produs în după‑amiaza zilei de astăzi, 15 martie, pe strada Castanilor din orașul Târgu‑Neamț, după ce un autoturism în care se aflau un adult și doi copii s‑a răsturnat pe partea carosabilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, incidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112 la ora 15:05.

Mașină răsturnată pe o stradă din Târgu‑Neamț. În autoturism se aflau un adult și doi copii

La locul evenimentului au fost trimise forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu‑Neamț – o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD – precum și echipaje ale poliției.

Până la sosirea echipajelor de intervenție, persoanele aflate în autoturism au reușit să se autoevacueze. Din fericire, niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale.

Mașină răsturnată pe o stradă din Târgu‑Neamț. În autoturism se aflau un adult și doi copii

Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, aceștia au repus autoturismul pe roți și au acționat pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului.Mașină răsturnată pe o stradă din Târgu‑Neamț. În autoturism se aflau un adult și doi copii

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s‑a produs evenimentul rutier.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...

VIDEO. O discuție cu mastrul Florin Piersic la Piatra Fest 2026

Vizita făcută de Florin Piersic la Piatra Neamț pentru...