Persoanele care vor să afle instant care este situația propriului permis de conducere, dacă nu cumva este suspendat, precum și situația punctelor de penalizare pe care le-au primit în trafic, pot accesa un site al Ministerului Afacerilor Interne. Site-ul hub.mai.gov.ro este disponibil cu începere din data de 6 martie, iar informațiile referitoare permisul de conducere și punctele de penalizare se află la secțiunea „Istoric de sancțiuni la regimul circulației”.
„Începând cu data de 6 martie 2026, în cadrul secțiunii „Istoric de sancțiuni la regimul circulației”, au fost implementate funcționalități suplimentare care permit vizualizarea stării dreptului de a conduce și a situației punctelor de penalizare aferente titularilor de permise de conducere.
Avantaje?
Consultarea directă în cadrul istoricului sancțiunilor rutiere, disponibil pe platformă, a informațiilor referitoare la starea dreptului de a conduce, precum și a numărului punctelor de penalizare acumulate”, anunță Ministerul Afacerilor Interne pe Facebook.
Nu pot accesa platforma decât cei care au creat un cont, iar în cazul în care nu au sunt mai multe modalități pentru crearea unuia: prin intermediul cărții de identitate, prin aplicația mobilă și sistemul național de identitate digitală ROeID, precum și prin ghiseul.ro. Pagina conține indicațiile necesare pentru ca orice persoană interesată să-și poată crea un cont.
FOTO: MAI Facebook


