Un incendiu care a avut loc în localitatea Găvanu, comuna Bogdana, județul Vaslui, s-a soldat cu două victime, un bărbat a decedat, iar o femeie a suferit un atac de panică. Tragedia a avut loc pe 2 martie și a fost anunțată prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispeceratul ISU Vaslui în jurul orei 15:00. Au intervenit 8 militari cu o autospecială de stingere și o autocisternă transport apă. La ajungerea salvatorilor incendiul se manifesta în interiorul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați cu pericol de extindere și la acoperișul casei.
„Din primele informații o persoană de sex masculin aflată la fața locului a intrat în stop cardio-respirator, fiind trimis și un echipaj de terapie intensivă mobilă care, în momentul sosirii la locul evenimentului a efectuat manevrele de resuscitare, dar din păcate la scurt timp persoana a fost declarată decedată”, anunță ISU Vaslui. O altă persoană aflată la fața locului, o femeie, a suferit un atac de panică, fiind transportată la UPU Vaslui. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite.
FOTO ISU Vaslui



