Un bărbat din localitatea Păstrăveni a rămas fără mașină după ce vehiculul s-a aprins și a ars ca o torță din cauza unui scurtcircuit electric. S-a întâmplat pe 25 februarie, pompierii fiind alertați prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispeceratul ISU Neamț în jurul orei 21:26. Forțele de intervenție au fost anunțate că autoturismul este parcat în garaj, dar până la sosirea salvatorilor proprietarul a reușit să scoată mașina.
„La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la întregul autoturism. S-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric”, anunță ISU Neamț. Din fericire incidentul nu s-a soldat cu victime dar pierderile materiale sunt consistente.
FOTO ISU Neamț



