Mașină furată din Franța, „indisponibilizată” de polițiști la Piatra Neamț

Mașină furată din Franța, „indisponibilizată” de polițiști la Piatra NeamțPolițiștii nemțeni au confiscat o mașină depistată pe raza municipiului Piatra Neamț fără plăcuțe cu numere de înmatriculare.

În urma cercetărilor, s-a determinat că autoturismul fusese raportat furat în Franța cu mai mult de doi ani în urmă, la data de 18 decembrie 2023.

Acțiunea poliției s-a înscris pe linia prevenirii și combaterii traficului și furtului de autovehicule.

A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Autovehiculul a fost ridicat în baza ordonanței emise de organele de cercetare penală, urmând a fi introdus în camera de corpuri delicte.

Valoarea autovehiculului este de aproximativ 8.000 de euro”, precizează comunicatul ISU Neamț.

FOTO: IPJ Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacalaureat 2026, sesiune oarecum diferită față de anii anteriori. Canicula a dictat luarea unor măsuri

Prima zi a săptămânii viitoare, 28 iunie 2025, debutează...

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...