În weekend 7-8 februarie, polițiștii nemțeni au intervenit la zeci de solicitări venite din partea cetățenilor, au aplicat sute de sancțiuni contravenționale și au desfășurat percheziții într-un dosar penal, acțiunile vizând menținerea ordinii publice și creșterea siguranței rutiere.
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, în ultimele 48 de ore au fost înregistrate 90 de intervenții, dintre care 75 au fost sesizate prin apeluri la 112. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat peste 411 fapte contravenționale, aplicând sancțiuni în valoare totală de 197 203 lei, dintre care 183 au fost avertismente scrise.Pe linie rutieră, oamenii legii au descoperit 10 infracțiuni la regimul circulației. Au fost reținute 24 de permise de conducere, patru pentru depășirea vitezei legale, trei pentru conducere sub influența alcoolului și 17 pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase 13 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor.
În cazurile de violență domestică semnalate, polițiștii au emis cinci ordine de protecție provizorii, pentru protejarea victimelor și prevenirea unor noi incidente.
Un exemplu al acțiunilor din teren îl reprezintă intervenția polițiștilor din Bicaz, care la data de 7 februarie au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Bicaz, într-un dosar de furt și distrugere. În urma descinderilor au fost ridicate mai multe mijloace de probă, iar prejudiciul a fost recuperat parțial.
„În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, la data de 5 februarie a.c., doi bărbați, cu vârste de 36, respective 52 de ani, din Bicaz, ar fi pătruns prin efracție, în imobilele celor două societăți comerciale, cu puncte de depozitare în Pângărați, de unde ar fi sustras componente ale unor utilaje de confecții mobilier, utilaje prelucrare metal, cabluri și alte componente de la sistemele electrice ale clădirilor”, au declarat reprezentanții IPJ Neamț.
Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului de 36 de ani. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea integrală a prejudiciului.
Foto: IPJ Neamț


