VIDEO. Patru turiști, întorși de jandarmi de pe traseul Poiana Stănile – Cabana Dochia

Patru tineri din Piatra Neamț au vrut să ajungă pe 7 februarie la Cabana Dochia, din masivul Ceahlău, cu o ținută nepotrivită având în vedere că pe munte este zăpadă, iar unele porțiuni sunt acoperite de gheață. Cu încălțăminte mai mult pentru oraș decât pentru o incursiune montană, și în lipsa colțarilor care i-ar fi putut feri de accidentări, grupul s-a întâlnit cu o echipă de jandarmi montani. Observând lipsa echipamentului corespunzător, jandarmii le-au recomandat să renunțe la continuarea ascensiunii. Pentru a se asigura că ajung în siguranță, i-au însoțit pe traseu până la coborâre.VIDEO. Patru turiști, întorși de jandarmi de pe traseul Poiana Stănile – Cabana Dochia

Un grup de patru turiști a fost nevoit să se întoarcă din ascensiunea pe traseul montan Poiana Stănile – Cabana Dochia, la recomandarea și cu sprijinul jandarmilor montani, din cauza lipsei echipamentului adecvat. Măsura a fost luată preventiv, pentru siguranța acestora”, anunță Jandarmeria Neamț. Jandarmii montani reamintesc tuturor celor care aleg drumețiile pe munte importanța informării prealabile asupra stării traseelor, condițiilor meteo și a echipării corespunzătoare, pentru prevenirea incidentelor.

FOTO –VIDEO Jandarmeria Neamț

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Stea dedicată actorului Eugen Apostol pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț

În săptămâna în care are loc Festivalul de Teatru...

Alertă de urs la Piatra Neamț. Autoritățile au emis mesaj RO-ALERT

Actualizare: După ce a fost alungat un echipaj de...

12 mai – Ziua Internațională a Asistentului Medical

În fiecare an, la data de 12 mai, se...

Sute de amenzi aplicate de polițiști transportatorilor de marfă și persoane

În perioada 4-10 mai, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului...