Accident pe Bulevardul Decebal, în Piatra-Neamț: două femei au ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs luni seară, în jurul orei22:00, pe Bulevardul Decebal din municipiul Piatra-Neamț, fiind anunțat prin apel la 112.

În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau opt persoane. La locul solicitării au intervenit forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, SAJ și IPJ.

Până la sosirea pompierilor, toate persoanele s-au auto-evacuat din cele două mașini. Două femei, de 21 și 23 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluate de echipajele SAJ și transportate la spital.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Explozie și incendiu la un poligon de muniție. Două persoane rănite

O explozie urmată de un incendiu s-a produs, astăzi,...

Minoră, cercetată penal după ce a fost prinsă cu un dispozitiv cu șocuri electrice la Zilele Orașului Roman

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului...

Incendiu în zona La Caiace din Piatra Neamț

Actualizare: Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, alarma a...

Intrarea la muzee gratuită astăzi în Neamț, de Ziua Internațională a Muzeelor

Locuitorii județului Neamț și turiștii aflați în zonă au...

Incendiu în zona La Caiace din Piatra Neamț

Actualizare: Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, alarma a...

Intrarea la muzee gratuită astăzi în Neamț, de Ziua Internațională a Muzeelor

Locuitorii județului Neamț și turiștii aflați în zonă au...

Persoană rănită, evacuată cu troliul de pe via ferrata Astragalus

Salvamontiștii din Neamț au intervenit duminică, 17 mai, în...