Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Botoșani, a pierdut 50.000 de lei după ce a fost păcălit prin metoda denumită de anchetatori „furt de identitate”. Când păgubitul și-a dat seama că a fost înșelat, a anunțat polițiștii reclamând că fapta ar fi fost comisă prin mijloace de comunicare la distanță. Victima a fost indusă în eroare, fiind determinată să contracteze un credit și să transfere banii în diferite conturi.
„Autorii, care au pretins că sunt lucrători DIICOT și reprezentanți ai unor sucursale bancare, au contactat victima, un bărbat de 37 de ani, și au convins-o că i-a fost furată identitatea de către o persoană necunoscută, din județul Botoșani, iar pentru a afla cine este acea persoană, trebuie să contracteze un credit de la o unitate bancară și, apoi, să transfere banii la un ATM de criptomonede, în diferite conturi transmise de către aceștia”, anunță IPJ Botoșani.
Infractorii i-au transmis bărbatului că, dacă nu face acest lucru, nu va mai fi eligibil pentru finanțări ulterioare la vreo bancă, cardul personal bancar îi va fi anulat și va trebui să suporte un prejudiciu stabilit de către autoritățile române. „În aceeași zi, victima, fiind mereu în contact cu autorii, a solicitat un credit la bancă, în valoare de peste 50.000 de lei. Bani pe care, ulterior, i-a transferat în mai multe conturi, prin intermediul unui ATM de criptomonede, din municipiul Botoșani”, mai arată sursa citată.
Deși în ultima perioadă au avut loc mai multe activități preventive și au fost transmise în spațiul public mesaje de informare, unele persoane continuă să cadă victime unor astfel de metode de înșelăciune. Pentru a preveni astfel de situații, polițiștii vin cu recomandări utile. Nu dați curs solicitărilor de a contracta împrumuturi de la bancă, la solicitarea unor persoane care se recomandă a fi de la diverse instituții sau autorități. Cu atât mai mult, în situațiile în care aceste persoane vă obligă să păstrați permanent legătura în timpul desfășurării activităților și să nu vorbiți cu nimeni despre ce urmează să faceți.
FOTO IPJ Botoșani



