Bacău. Două persoane și-au pierdut viața după ce locuința lor a fost cuprinsă de flăcări

Două persoane și-au pierdut viața într-un incendiu izbucnit în cursul nopții de 15 spre 16 ianuarie, într-o locuință din comuna Gura Văii, județul Bacău.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al județului Bacău au intervenit pentru stingerea flăcărilor. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, precum și echipaje ale Detașamentului de Pompieri Onești.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul unei locuințe, afectând o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, fără a exista pericol de propagare la imobilele învecinate.

În urma incendiului au fost găsite două victime carbonizate, un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani și o femeie de circa 43 de ani.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un coș de fum sau un burlan deteriorat.

Video: ISU Bacău

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Codul roșu de caniculă modifică calendarul Bacalaureatului – proba din 30 iunie va fi susținută pe 1 iulie

  Premieră în învățământul preuniversitar. Din cauza codului roșu de...

VIDEO. Bacalaureat 2026. 34 de absenți la prima probă scrisă în Neamț

Nu s-au înregistrat incidente majore la prima probă a...

Blocul Național Sindical solicită reformă în legislația muncii

Blocul Național Sindical (BNS) cere Guvernului o serie de...

Mii de pietreni în centrul orașului în ultima seară a manifestărilor Piatra Fest 2026

Piatra Fest 2026 s-a încheiat în aplauzele miilor de...

VIDEO. Bacalaureat 2026. 34 de absenți la prima probă scrisă în Neamț

Nu s-au înregistrat incidente majore la prima probă a...

Blocul Național Sindical solicită reformă în legislația muncii

Blocul Național Sindical (BNS) cere Guvernului o serie de...

Botoșani. Un bărbat a decedat după ce s-a răsturnat cu tractorul pe câmp

Tragedie într-o familie din orașul Flămânzi, județul Botoșani. Un...

Tradiții de Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți în aceeași...