Neamț. Trei persoane rănite într-un accident în afara localității Dumbrava Deal

Tragedie din cauza unei avarii la apă! - AmbulanțaTrei persoane au fost rănite, miercuri seară, 7 ianuarie, într-un accident produs în afara localității Dumbrava Deal.

Incidentul a avut loc în jurul orei 18:00, iar la fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț. Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 42 de ani, din Piatra Neamț, aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa, pe aceeași bandă.

Autoturismul era condus de o femeie de 33 de ani, care oprise pentru a se asigura înainte de efectuarea unei manevre de depășire a unei alte autoutilitare, imobilizată din cauza unei defecțiuni tehnice.

În urma impactului, conducătoarea auto a fost rănită, alături de alți doi pasageri din autoutilitară, cu vârste de 9 și 30 de ani. Toate persoanele rănite au primit îngrijiri medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Adolescent de 16 ani s-a înecat în Siret

Un tânăr de 16 ani și-a pierdut viața după...

FOTO. Razie a polițiștilor pe DN 15. Ce au descoperit cadrele de la Serviciul Rutier 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au...

Codul roșu de caniculă modifică calendarul Bacalaureatului – proba din 30 iunie va fi susținută pe 1 iulie

  Premieră în învățământul preuniversitar. Din cauza codului roșu de...