Salvamont Neamț – două intervenții aproape simultane

Salvamont Neamț – două intervenții aproape simultaneSalvamontiștii nemțeni au fost solicitați pe 27 decembrie la două intervenții aproape simultan, dar în puncte diferite, una în zona Vârfului Toaca, din masivul Ceahlău, iar cealaltă în Durău. Din cauza condițiilor meteo și a codurilor colorate de vânt puternic nu a fost posibilă intervenția unui elicopter, astfel că operațiunea de salvare de pe Toaca se face terestru. „Acțiune în derulare. Salvamont Neamț intervine cu doua echipe, în urma unui apel 112 în vederea acordării primului ajutor și evacuării unei victime cu traumatism grav de membru inferior. Accidentul s-a petrecut în zona Vf. Toaca din Masivul Ceahlău. Au fost apelate POA Iași și Mureș în vederea extracției, dar condițiile meteo nu corespund intervenției aero”, anunță Salvamont Neamț.

La mai puțin de un sfert de oră de la primul apel pentru ajutor, salvatorii montani au fost solicitați din nou, tot pentru un traumatism de membru inferior, de această dată la Durău. „Salvamont Neamț intervine în vederea acordării primului ajutor și predării la autospeciala SMURD, unei victime care a suferit un traumatism de membru inferior. Accidentul s-a petrecut în zona pârtiei de schi din Stațiunea Durău”, mai arată sursa citată.

FOTO: ilustrativă Facebook Salvamont Neamț

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

FOTO. Accident pe E85. Trei persoane au fost transportate la spital

Un accident în care au fost implicate 2 autoturisme...

Guvernul a aprobat prima de carieră didactică – 1.500 de lei pentru personalul din educație

În ultima ședință a guvernului sub conducerea lui Ilie...

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan a trecut

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan, inițiată de PSD...