Seria accidentelor grave continuă în această săptămână. Vineri seară, 19 decembrie, o femeie în vârstă de aproximativ 25 de ani și-a pierdut viața în urma unei coliziuni între două mașini care a avut loc pe raza municipiului Moinești, cartier Vasiesti, DN2G.
„Ajunși la locul intervenției s-a constatat faptul că accidentului s-a produs între două autoturisme.

În urma coliziunii au rezultat 3 victime astfel: un bărbat conștient, în vârstă de aproximativ 32 de ani, încarcerat, a fost extras si predat echipajului SAJ, a doua victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 25 de ani, prezintă multiple traumatisme, a fost preluat de echipajul SAJ în vederea transportului la spital.
Din păcate a treia victima, femeie, în vârstă de aproximativ 25 de ani, prezinta leziuni incompatibile cu viața și s-a constatat decesul acesteia”, meționează comunicatul ISU Bacău.
FOTO: ISU Bacău


