Finalul de an aduce noutăți în domeniul fiscal iar agenții economici trebuie să știe că în luna decembrie declarațiile fiscale se depun mai devreme de către reprezentanții mediului de afaceri. Regula este ca acestea să fie transmise la Fisc până cel mai târziu la data de 25 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dar, în această lună termenul limită este la finalul săptămânii, vineri 19 decembrie. Finanțiștii așteaptă Formularul 100, Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat, precum și Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, Formular 112.
Nu trebuie uitată Declarația privind veniturile sub formă de salarii și asimilate salariilor din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfășoară activități în România, Formular 224, plus Decontul de taxă pe valoare adăugată – Formular 300, precum și Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, Formular 301. Aceeași dată, 19 decembrie, este ultima zi pentru depunerea Declarației privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată – Formularul 307, la fel ca și la Declarația privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat – Formularul 311. Tot până pe 19 decembrie trebuie depusă Declarația informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, aferente lunii precedente – Formularul 208 (amănunte aici).
Chiar dacă termenul limită este devansat, documentele pot fi depuse și mai devreme. De cele mai multe ori cei care au această obligație sunt cu ochii pe calendar, astfel că gradul de conformare la nivelul județului Neamț este unul bun.



