Legea pensiilor private a fost declarată parțial neconstituțională de către CCR

Legea pensiilor private a fost declarată parțial neconstituțională de către CCRCurtea Constituțională a admis, în parte, marți, 25 noiembrie, sesizarea pe legea privind pensiile private, Pilonul II și Pilonul III.

Judecătorii Instanței Supreme au decis, pe 16 octombrie anul acesta, să sesizeze Curtea Constituțională pentru „încălcarea dreptului de proprietate”. Magistrații susțin că sumele virate cu caracter obligatoriu în Pilonul 2 reprezintă proprietate privată, iar prin legea adoptată de Parlament se încalcă drepturile cetățenilor de retragere integrală și de stabilire a cuantumului pensiei încasate din Pilonul 2.

În aceeași zi, și partidul AUR a depus o sesizare la Curtea Constituţională împotriva Legii privind plata pensiilor private, afirmând că  prin acest proiect „Guvernul Bolojan fură pensiile românilor din pilonul II şi III”.

Nu a fost făcută publică motivarea oficială a deciziei. G4Media publică pe surse că judecătorii CCR ar fi admis în parte sesizarea, constatând că ar fi neconstituționale prevederile care includ discriminarea pozitivă a bolnavilor cu afecțiuni oncologice față de cei cu alte boli cu risc vital imediat.

Prevederea considerată discriminatorie este aceea care spune că, prin excepție, bolnavii oncologici pot să retragă întreaga sumă din Pilonul II, față de celelalte persoane care pot face doar retrageri eșalonate.

Decizia CCR a fost luată cu majoritate de voturi.

Curtea Constituţională a amânat săptămâna trecută o decizie pe această temă.

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Știre actualizată. Botoșani. Explozie și incendiu la un poligon de muniție. Două persoane rănite

Actualizare: Cei doi militari răniți grav în urma exploziei...

Minoră, cercetată penal după ce a fost prinsă cu un dispozitiv cu șocuri electrice la Zilele Orașului Roman

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului...

Incendiu în zona La Caiace din Piatra Neamț

Actualizare: Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, alarma a...