Pompierii militari de la Roznov au scos luni, 24 noiembrie, dintr-o fântână din comuna Cândești, un cadavru în descompunere.
„Ca urmare a unei solicitări primite de la IPJ, un echipaj de pompieri din cadrul Punctului de lucru Roznov a intervenit astăzi în comuna Cândești pentru scoaterea unei persoane dintr-o fântână dezafectată.
Cu ajutorul echipamentelor din dotarea autospecialei, pompierii au acționat pentru scoaterea unei persoane fără semne vitale (în stare avansată de descompunere) dintr-o fântână cu apă, de 5 m adâncime.
Ulterior, cu ajutorul unei motopompe a fost evacuată apa din fântână”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Sesizarea a fost primită de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești care au identificat corpul unui bărbat, în vârstă de 28 de ani, din Cândești, care ar fi plecat voluntar de la domiciliu, din data de 19 iunie 2024, potrivit informațiilor furnizate de IPJ Neamț.
Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț.
IPJ Neamț desfășoară activități pentru a stabili circumstanțele decesului.


