Ghindăoani: modernizarea drumului

modernizare drum

Comuna Ghindăoani va beneficia de un nou mare proiect, care va scoate, în cea mai mare parte, praful de pe drumuri. În fapt, este vorba de o lucrare de asfaltare a drumurilor comunale pe o lungime de 2,8 kilometri: 2 kilometri în zona Valea Mare, care va face joncțiunea cu un alt drum care se asfaltează, din comuna Grumăzești. Diferența de 800 de metri este repartizată în zona Nichiteni. Investiția va rezolva, în cea mai mare parte, problema modernizării drumurilor comunale, administrația publică locala sperând ca un alt drum care duce spre Bălțătești să primească încă două straturi de asfalt, pentru a nu se distruge în timpul iernii. Ca atare, în maximum un an și jumătate, comuna va avea mai bine de 80% din drumuri, asfaltate. Totuși, un alt drum, de această dată județean, între comunele Ghindăoani și Grumăzești, așteaptă de câteva decenii să fie și el modernizat. Bucuria primarului Iuliu Savin este cu atât mai mare pentru că, după asfaltare, primăria nu va mai fi nevoită să administreze pe drumuri balast, după fiecare ploaie. (C.N.)

Autor:

Ultima ora

Titluri de stat Tezaur – statul acordă dobânzi de până la 7,40%

Ministerul Finanțelor a lansat o nouă emisiune de titluri...

Contestații în lanț pe A8: tronsonul Târgu Neamț – Târgu Frumos, din nou blocat între Danlin și UMB

Contractul pentru construcția tronsonului Târgu Neamț – Târgu Frumos...

Finanțări de până la 200.000 de euro pentru fermierii din Moldova

Fermierii din regiunea Moldovei au la dispoziție, în 2026,...