Târgu Neamț, va fi gazda unui eveniment deosebit, vineri, 26 septembrie, începând cu ora 16:00. Este vorba despre lansarea volumului „Volvatirul – pânza cea de toate zilele. O istorie a fabricii de Volvatir din Târgu-Neamț”, o lucrare scrisă de profesoara de istorie Elena Preda, care aduce în prim-plan trecutul unei întreprinderi ce a marcat viața economică și socială a orașului Târgu Neamț.
Lansarea se va desfășura chiar în incinta fostei Fabrici de Volvatir, la Poarta 2, loc încărcat de emoție pentru toți cei care au lucrat acolo sau care își amintesc de perioada de maximă activitate a uzinei. Astăzi, clădirea găzduiește sediul firmei IKOSAR SRL. La eveniment vor participa dr. Vasile Diaconu și dr. Emanuel Bălan
Organizatorii îi invită pe toți cei interesați de istoria locală și de povestea uneia dintre cele mai importante unități economice ale orașului să ia parte la acest moment cultural.



