O femeie în vârstă de 88 de ani, din comuna Vânători-Neamț, a ajuns la Spitalul Orășenesc Târgu-Neamț cu o fractură de șold, după un incident petrecut pe strada Cetății. Potrivit rudelor, bătrâna ar fi fost trântită la pământ de un grup de minori care făceau gălăgie pe uliță.
Incidentul a avut loc marți, 9 septembrie, în jurul orei 12:30, când mai mulți copii se întorceau de la școală. Martorii spun că aceștia loveau cu pietre gardurile și porțile gospodăriilor din zonă. Femeia ar fi ieșit din curte pentru a-i calma, moment în care a fost împinsă și a căzut.
„Fata mea stă lângă mama și a auzit-o strigând de durere. A ieșit afară și a găsit-o căzută la pământ. Erau în jur de zece copii, care au plecat apoi spre zona fostului UMTF. A sunat imediat la 112 și a venit ambulanța. La spital, medicul Patrașcu ne-a spus că mama are fractură de șold și are nevoie de operație. Îngrijorarea noastră este că, la vârsta ei, având și probleme cardiace, anestezia poate fi riscantă”, a povestit Daniela Nistor, fiica victimei.
Polițiștii din Vânători au discutat cu familia, însă până în prezent nu a fost depusă o plângere scrisă. Totuși, polițiștii din Târgu-Neamț s-au deplasat la spital pentru a lua primele declarații, în urma apelului la 112. „Nu avem mari speranțe să se rezolve ceva, pentru că, de multe ori, nu se iau măsuri”, a mai spus fiica femeii.
Și nepoata victimei, care locuiește pe aceeași stradă, a relatat atmosfera de teamă resimțită de mulți localnici: „Mulți și-au pus camere de supraveghere. O să-mi pun și eu, pentru că nu știi la ce să te aștepți. Oamenilor le e frică să depună plângeri, ca să nu aibă probleme.”.
Medicul ortoped care o are în grijă pe pacientă a confirmat că situația este complicată: „Pacienta are nevoie de proteză de șold, însă intervenția chirurgicală ridică multe riscuri, având în vedere vârsta și afecțiunile cardiace. Vom face analize amănunțite înainte de a lua o decizie”.
C.T.S.



