Actualizare: Din datele furnizate de IPJ Botoșani evenimentul rutier grav a fost provocat de un cetățean moldovean care a pierdut controlul mașinii. „Din verificările efectuate până în acest moment a reieșit faptul că un bărbat, de 48 de ani, cetățean moldovean, în timp ce se deplasa pe DN 24C, în comuna Santa-Mare, direcția de deplasare, dinspre Iași spre Ștefănești, într-o curbă ușoară la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a întrat într-un microbuz ce efectua transport de persoane, care se deplasa din sens opus”, anunță IPJ Neamț.
Toate cele trei persoane care și-au pierdut viața sunt din autoturismul înmatriculat în Republica Moldova, șoferul și doi pasageri. Conducătorul microbuzului, un bărbat de 48 de ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Actualizare: Tragicul accident s-a soldat cu 19 victime. „Trei persoane și-au pierdut viața, iar o altă victimă, aflată în stare conștientă, a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la UPU Iași. Celelalte cincisprezece victime, conștiente, au fost transportate cu ambulanțele SMURD și SAJ la UPU Botoșani pentru îngrijiri medicale. Două persoane au plecat cu mijloace proprii”, anunță ISU Botoșani. Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat începând cu ora 09:40.
Știre inițială: Un eveniment rutier grav în care a fost implicat un microbuz de transport persoane și un autoturism a avut loc în această dimineață în județul Botoșani, pe DN 24 C, între localitățile Românești și Dămideni. Având în vedere natura evenimentului și numărul persoanelor implicate, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Din primele informați ar fi fost vorba de 15 persoane, dar ajunși la fața locului salvatorii au găsit mai multe victime, pentru trei fiind aplicate manevre de resuscitare.
„Ajunși la fața locului, pompierii au constatat faptul că în microbuz erau 17 persoane, iar patru în autoturism. Au fost descarcerate șapte persoane, patru din mașină si trei din microbuz. Trei persoane sunt în stop cardio-respirator și se aplică manevrele de resuscitare”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani. Toate celelalte persoane se află în evaluare medicală la fața locului. Totodată, în sprijin s-a alocat și un elicopter SMURD. Două persoane, de 29 și 50 de ani au fost declarate decedate.

FOTO: ISU Botoșani
(G. S.)


