Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamț a desfășurat în perioada 28 iulie – 1 august 2025, o amplă acțiune de control în rândul angajatorilor care utilizează forță de muncă străină, pentru a verifica respectarea legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă.
Campania a vizat identificarea muncii nedeclarate, verificarea condițiilor de angajare a cetățenilor străini, respectarea timpului de muncă și odihnă, dar și asigurarea unui mediu de lucru sigur și adaptat lucrătorilor de altă naționalitate.
În total, au fost realizate 15 controale, dintre care 2 în colaborare cu Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) Neamț. În urma neregulilor constatate, inspectorii ITM au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, 10 amenzi în valoare totală de 68.500 lei, 5 avertismente și au dispus 29 de măsuri pentru remedierea deficiențelor. De asemenea, au fost oprite din funcționare două echipamente de muncă, iar activitatea a fost sistată la două locuri de muncă.
„Deficienţele constatate la angajatori au fost următoarele:
- primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii;
- nerespectarea obligaţiei de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru;
- transmiterea de date eronate sau incomplete în registrul general de evidenţă a salariaţilor ;
- angajatorul nu a adoptat soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor (benzile transportoare din hala de piroliză nu erau dotate cu sistem de oprire de urgenţă în caz de pericol);
- organele de transmisie ale mişcării (curele, lanţuri) nu aveau montate apărători de protecţie a elementelor mobile;
- tablourile electrice nu erau asigurate/încuiate pentru a preveni accesul persoanelor neautorizate;
- pardoselile locurilor de muncă din interiorul şi din exteriorul halei, prezentau goluri periculoase nefiind protejate şi/sau semnalizate corespunzător;
- căile de acces ce conduc spre ieşirile propriu-zise şi de urgenţă, nu erau semnalizate corespunzător şi păstrate libere;
- angajatorul nu a asigurat şi organizat un control intern corespunzător privind coordonarea şi supravegherea eficientă din partea conducătorului direct al locului de muncă, astfel încât să se asigure realizarea corectă a sarcinilor de muncă;
- lucrătorii nu purtau la punctul de lucru, echipamentul individual de protecţie (mască respiratorie, cască de protecţie, vestă reflectorizantă);
- neasigurarea exploatării fără pericole a instalaţiilor mecanice de ridicat;
- neasigurarea echipamentelor de muncă fără pericol pentru lucrători”.
Campania se înscrie în Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru 2025 și urmărește, pe lângă sancționare, și creșterea gradului de conștientizare al angajatorilor privind obligațiile legale în ceea ce privește angajarea și protecția lucrătorilor străini.
Inspectorii ITM atrag atenția asupra necesității respectării legislației în vigoare pentru a asigura protecția tuturor lucrătorilor, indiferent de naționalitate, și transmit că acțiunile de control vor continua și în perioada următoare.
Denisa POPA


