Miercuri, 25 iunie, începe sărbătoarea în municipiul reședință al județului Neamț, în Piața Ștefan cel Mare unde primăria a montat o scenă generoasă și în alte locații din oraș. Vor fi cinci zile de concerte, manifestări și activități prin care se vor marca diferite reușite ale unor locuitori ai orașului.
Prima zi a Piatra Fest 2025 este destinată performanțelor prin evenimentul, ce are loc la Teatrul Tineretului cu începere de la ora 11:00, dedicat împlinirii a 30 de ani de când pietreanul Ticu Lăcătușu a fost primul alpinist român ce a ajuns la peste 8.000 de metri altitudine deasupra mării, pe Everest. Tot mâine, de la ora 18:00, pe scena amenajată în Piața Ștefan cel Mare, în capătul dinspre complexul comercial Unic, vor fi răsplătiți olimpicii în cadrul Galei Generațiilor, iar cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie vor face un fel de schimb simbolic de ștafetă cu tinerii, primind aprecierea comunității și a administrației locale.
„În fiecare an, la sfârșit de iunie, Piatra-Neamț își deschide inima. O face pentru oamenii săi, pentru trecutul care ne leagă și pentru viitorul pe care îl construim împreună. Vă aștept în fiecare seară, în inima orașului, unde sărbătoarea poartă numele vostru!”, transmite primarul Adrian Niță.
Tot mâine, de la ora 17:00, Biblioteca Județeană G. T. Kirileanu găzduiește, în calitate de organizator un eveniment de marcă: „George Enescu în județul Neamț. Expoziție cu autografe inedite George Enescu și prietenii săi (Puccini, Saint-Saëns, Darclée, Menuhin, Fauré, Gounod, Chausson, etc.) din colecția Fabian Anton“. Expoziția de autografe va fi deschisă publicului până în data de 9 iulie.
Urmează serile de concerte, de joi până duminică, 29 iunie, când pe scena din Piața Ștefan cel Mare vor urca: maestrul Nicolae Botgros și Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, Alexandru Brădățan, Olguța Berbec & Remus Novac, Paul Ananie, Paula Hriscu, Gabriel Dumitru, Oana Tomoiagă, Andrei Balan, Fetele din Botoșani, Laurențiu Marian, Simona Manolache Ciuntea și Ștefan Țîrdea, Ansamblul folcloric Comorile Neamțului, artiști de muzică dance și pop: Petre Ștefan, Mira și Babasha, concert special susținut de Dacika Symphonic, încheiind cu carismaticii Viorica și Ioniță & Taraful de la Clejani, Feli și Oana Radu.
Angela Croitoru


