FOTO. Tată și fiica de 10 ani răniți într-un accident la Tupilați

FOTO. Tată și fiica de 10 ani răniți într-un accident la TupilațiDouă autoturisme și un atelaj hipo au intrat în coliziune în noaptea de miercuri spre joi, 18-19 iunie, în satul Totoiești, comuna Tupilați. În autoturisme se aflau doar șoferii, iar în căruță trei persoane.

În urma impactului, doi ocupanți ai atelajului hipo, tatăl, de 40 de ani și fiica acestuia de 10 ani, au suferit multiple traumatisme fiind necesară transportarea acestora la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț pentru investigații și tratament medical.

Cadrele medicale care au intervenit pentru acordarea primului ajutor au simțit halenă alcoolică la căruțaș, acesta suferind un traumatism cranio-cerebral acut închis, traumatisme de umăr, șold și abdomen.

FOTO. Tată și fiica de 10 ani răniți într-un accident la Tupilați“La ora 22:56, prin e-call, a fost anunțat un accident rutier produs în satul Totoiești din comuna Tupilați. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto și un atelaj hipo în care se aflau trei persoane.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, SAJ și IPJ.

La sosirea forțelor de intervenție toate persoanele se aflau în afara vehiculelor.

Două persoane, o fetiță de 10 ani și un bărbat de 40 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale.  Acestea au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și ulterior transportate la UPU Piatra-Neamț.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

ANM: Moldova sub cod portocaliu de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza și...

Botoșani. Bucătărie distrusă de foc – proprietarii au scăpat cu viață

Un puternic incendiu s-a produs în zorii zilei de...