CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ SPIRITUALĂ AL ZILEI

iubire

„Sufletul meu însetează după Dumnezeul Cel Viu. Sufletul meu caută iarăşi să se sature de dulceaţa Domnului. O, nepătrunsă mila Domnului: din ţărână l-a zidit Domnul pe om şi a suflat în nările lui suflare de viaţă (Facere 2, 7), şi sufletul omului a ajuns înrudit cu Dumnezeu. Atât de mult a iubit Domnul zidirea Sa, că a dat omului pe Duhul Sfânt, iar omul a cunoscut pe Ziditorul său şi iubeşte pe Domnul lui. Duhul Sfânt e iubire şi dulceaţă sufletului, minţii şi trupului: dar când sufletul, pierde harul sau harul se împuţinează, atunci sufletul va căuta iarăşi pe Duhul Sfânt cu lacrimi, tânjeşte după Dumnezeu şi zice: «Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi-L caut cu lacrimi. Cum să nu Te caut, Doamne? Tu însuţi m-ai aflat întâi şi mi-ai dat dulceaţa Duhului Sfânt; şi acum sufletul meu tânjeşte după Tine. Inima mea s-a îndrăgostit de Tine şi mă rog Ţie: Dă-mi să rămân până la sfârşit în iubirea Ta; dă-mi pentru iubirea Ta să îndur toate întristările şi bolile». Frică şi cutremur cuprind sufletul meu când vreau să scriu despre iubirea lui Dumnezeu”. (Sfântul Siluan Athonitul)

Autor:

Ultima ora

Acțiune în trafic a Poliției Neamț

Poliția Neamț face verificări în trafic în această seară,...

Avertizare cod galben de furtună în Neamț

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod...

Accident la Vânători-Neamț: autoturism izbit de un stâlp în zona pensiunii Edera, traficul blocat

Actualizare: „În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat...