Tragedie într-o comună din Neamț. Un bărbat a fost găsit spânzurat

Bandă poliție : „nu treceți”O descoperire șocantă a avut loc în după-amiaza zilei de miercuri, 7 mai, în comuna Dulcești. În jurul orei 17:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, de către un bărbat  domiciliat în municipiul Roman, cu privire la faptul că și-a găsit socrul spânzurat.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, bărbatul în vârstă de 71 de ani, din comuna Dulcești, a fost descoperit fără suflare într-o anexă a locuinței sale.

La scurt timp după sesizare, un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului pentru a verifica cele relatate. Din păcate, cele semnalate s-au confirmat, bărbatul fiind găsit decedat.

În conformitate cu procedurile legale, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă efectuarea cercetărilor în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs decesul. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

Denisa POPA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Uniformele ar putea deveni obligatorii în școli

Un proiect legislativ inițiat de parlamentari PSD propune ca...

Finanțări europene pentru cultivatorii români de porumb și floarea soarelui afectați de secetă

Uniunea Europeană acordă ajutoare financiare pentru fermierii afectați de...