Razie în trafic: peste 300 de șoferi au fost testați alcoolscopic

O acțiune a lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț care a avut ca scop prevenirea abaterilor rutiere a avut loc în noaptea de 12/13 aprilie în tot județul. Cu începere de la ora 23:00 polițiștii rutieri au fost prezenți în stradă, sute de participanți la trafic fiind trași pe dreapta pentru verificări de rutină.

Conform datelor furnizate de IPJ Neamț până în zorii zilei de 13 aprilie, la ora 08:00 au avut loc 328 de testări alcoolscopice. Vestea bună este că doar două teste au fost pozitive, contravenții, dar nu a fost constatată nici o infracțiune. Alte 14 testări au fost realizate pentru consumul de droguri, pentru 3 dintre acestea rezultatul fiind pozitiv. În toate cazurile care au relevat consumul de substanțe interzise au fost deschise dosare penale iar cercetările continuă.

VIDEO: IPJ Neamț

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Varianta Ocolitoare Bacău (A7) se închide temporar! Variantă  de ocolire pe DN 2

Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Iași anunță închiderea...

Amenzi și controale în Neamț. Trufe negre de aproape 8000 de lei, confiscate de polițiști

Polițiștii nemțeni au intervenit la 100 de evenimente în...