Drupo nu stă degeaba

reparatii drumuri

Deși sunt în așteptarea bitumului și a materialelor necesare pentru turnarea de covoare asfaltice, angajații Drupo Neamț nu stau degeaba în această perioadă. Societatea continuă lucrările pe drumurile județene, mare parte dintre acestea apropiindu-se de finalizare. Astfel, se lucrează la zidurile de sprijin pe DJ 127 A, în comuna Bicaz Chei, precum și la gabioane și reabilitare poduri, pe același drum însă în comuna Dămuc. La Tupilați se refac zidurile de susținere la un pod, iar la Ion Creangă se lucrează la consolidarea podului de pe DJ 207 C. Singura comună unde se toarnă covor asfaltic, pe o distanță de un kilometru, este Urecheni, pentru restul covoarelor asfaltice prevăzute în programul anual de asfaltare așteptându-se aprovizionarea cu bitum. Pe drumul județean care face legătura între Girov și Hanu Ancuței deocamdată se refac marcajele longitudinale, pentru că lucrările propriu-zise de reabilitare nu pot încă începe până când finanțele nu termină evaluarea proiectului. După ce proiectul va fi evaluat și aprobat, pe secțiunea pe care trebuie alocați banii, la capitolulul ”diverse și neprevăzute”, lucrările propriu-zise ar putea începe la sfârșitul lunii august. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...