Bătaie într-un restaurant din Roman. Șase persoane au fost reținute

A furat un brâu medical și a ajuns la polițieȘase persoane au fost reținute în urma unei agresiuni petrecute într-un restaurant din municipiul Roman, în dimineața zilei de 2 martie. Victima, un bărbat de 36 de ani, a fost atacată în interiorul unui grup sanitar de către persoane necunoscute, suferind multiple leziuni care au necesitat îngrijiri medicale de specialitate fiind transportată la spital.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, incidentul a avut loc în jurul orei 03:00, când bărbatul, aflat în local împreună cu mai mulți cunoscuți, ar fi consumat băuturi alcoolice alături de alte persoane necunoscute.

„În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Roman, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, iar față de 6 persoane cu vârste cuprinse între 32 și 43 de ani a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice”, conform comunicatului.

Ulterior, la data de 5 martie, față de patru dintre aceștia, cu vârste de 32, 36, 41 și 42 de ani, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Denisa POPA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident cu patru mașini la ieșirea din Târgu-Neamț. Un bărbat a ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate patru...

Neamț: Reținut după ce și-ar fi agresat și amenințat concubina

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din...

Bacău. Grav accident la Onești – o femeie și-a pierdut viața

Un grav accident de circulație soldat cu trei răniți...

Campioana nu mai vine la Piatra Neamț! În Cupa României, FC Bacău-U Craiova se joacă pe arena de la Ruși-Ciutea

Disputa dintre divizionara secundă FC Bacău și Universitatea Craiova,...