FOTO. Trei pescari căzuți prin gheață pe râul Siret, salvați de pompieri

Trei persoane aflate la pescuit la copcă pe acumularea de pe râul Siret, în zona localității Rogojești, județul Botoșani, au fost salvate astăzi, în jurul orei 11:40, de echipajele de pompieri, după ce au căzut prin gheața subțire, ajungând cu apa peste nivelul pieptului.FOTO. Trei pescari căzuți prin gheață pe râul Siret, salvați de pompieri

Potrivit informațiilor transmise de ISU Suceava, intervenția contracronometru a fost realizată de pompierii militari de la Garda de Intervenție Siret, sprijiniți de colegii de la Detașamentul Dorohoi. Salvatorii au folosit o barcă pneumatică pentru a ajunge la victime, aflate la aproximativ 200 de metri de mal. Două bărci particulare au asistat operațiunea, iar echipajul pompierilor dorohoieni a lansat și el o barcă pe acumulare pentru a accelera salvarea.FOTO. Trei pescari căzuți prin gheață pe râul Siret, salvați de pompieri

„Intervenția a fost deosebit de grea, din cauza stratului subțire de gheață și a stufărișului, care au îngreunat atât accesul către victime, cât și recuperarea și transportarea lor către mal. Din fericire, toate cele trei victime, conștiente dar în stare de hipotermie, au fost aduse în siguranță pe mal, de unde au fost preluate de către echipajele medicale și paramedicale aflate la fața locului”, potrivit comunicatului.

După stabilizare, victimele au fost transportate cu ambulanțele la spital pentru îngrijiri suplimentare.FOTO. Trei pescari căzuți prin gheață pe râul Siret, salvați de pompieri

În operațiunea de salvare au fost implicate o autospecială de intervenție, o barcă și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Siret, un autocamion, două bărci și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Dorohoi și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani.

Denisa POPA

Foto: ISU Suceava

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora